Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV

Noaptea a fost mult mai frig decât de obicei, a fost nevoie să dorm cu fesul pe cap, desi nu-mi place deloc asta. Chiar si-asa m-a cam durut capul, într-un mod destul de ciudat, oasele capului, banuiesc că de frig. Si-am si tusit zdravăn. Dar ce contează când dimineata te trezeste un soare superb care te invită la drum! Ultima zi petrecută integral aici. M-am gândit că cel mai bine este să explorez valea în amonte. Într-o zi se poate merge dus-întors până în Langshisha Kharka, un punct destul de aproape de partea finală a văii. Se poate sta cu cortul si se poate explora mai mult zona, inclusiv ghetarii de-acolo si ceva vârfuri... poate altă dată... Până atunci mi-am propus ca măcar să citesc cartea lui Tilman.

Langtang Lirung (7246 m) (si rucsacul meu) de pe vf. Kyanjin Ri (4773 m) (foto - autorul)

Asa că mi-am pregătit rucsacul si-am plecat. Poteca este destul de clară, pe malul nordic, putin de urcat. După ce-am trecut de un pârâu ce venea din stânga si care avea o albie foarte interesantă, numai cu pietre albe, slefuite de apă, am intrat pe o portiune cam mlăstinoasă. Noroc că dimineata totul este înghetat. Este de fapt o mică pistă de aerodrom care însă nu cred că mai este practicabilă. La capătul celălalt al "pistei", niste momâi de piatră, prilej pentru o mică pauză de fotografii. În spate, valea străjuită de Naya Kangri si cele două vârfuri Langtang cu câteva firisoare de nori ce veneau de jos. Câtiva iaci pasc linistiti, parcă toată lumea e a lor! Au o blană foarte neagră ce străluceste în soare si coarne mari si divergente, altfel zici că sunt niste vaci mai mari. Mai departe am mai întilnit niste căluti si cam astea au fost toate vietătile, în afară de păsărele, pe care le-am întilnit toată ziua. După vre-o oră si jumătate, niste colibe de piatră, kharka, de fapt doar niste pereti din pietre cu rogojini deasupra, folosite de păstori, acum goale.

Treptat valea se orientează către N-E si încep să se vadă alte vârfuri, Langshisha Ri (6319 m) si Penthang Karpo Ri (Domme Blanc, 6830 m). Gang Chhenpo practic nu se mai vede fiind mascat de picioarele puternice care coboară din el către vale, aceasta îngustându-se; la fel Tsergo Ri. Râul pe alocuri se împarte în mai multe brate. Partial este înghetat dar se vede apa care curge pe sub gheată. Pământul este si el înghetat, pe alocuri petice de zăpadă dar temperatura este plăcută căci soarele îsi face datoria. Peretele nordic al văii este mult mai abrupt, chiar portiuni verticale dar complet lipsit de zăpadă căci soarele il bate toată ziua. În câteva locuri am văzut, mai sus, pe o creastă secundară, steaguri de rugăciune batute de vânt, pete de culoare pe cenusiul stâncii.

Peretele sudic al văii Langtang cu Naya Kangri si Ganja-La (foto - autorul)

La un moment dat valea pare blocată de o mare movilă de pământ. Conform hartii "am hotărât" că este morena ghetarului Shalbachum, acesta însă nefiind vizibil de aici. Este situat în valea dintre creasta ce vine dinspre Yansa Tsenji ce se continuă cu Yala Peak si o altă creastă mai estică cu vârfurile Morimoto (6750 m) si Kyungka Ri (6979 m). Vestea bună este că sunt foarte aproape de Langshisha Kharka, ce-ar trebui să fie dincolo de morenă. Langshisha Ri si Domme Blanc se văd superb de-aici, cel de-al doilea meritându-si din plin numele, este acoperit de o platosă de gheată si zăpadă care-ti ia ochii. Poteca urcă serpuind pe morenă dincolo de care valea se deschide iar destul de larg. Undeva jos este Langshisha Kharka dar n-am mai coborât până acolo fiindcă oricum nu aveam timp să merg mai departe si de jos nu s-ar fi văzut mai fain decât aici.

Valea se termină în fund de sac, creasta care o mărgineste către N-E fiind chiar granita cu Tibetul. Dincolo de aceasta se află Shisha Pangma (Gosainthan, Lăcasul zeilor, 8013 m), cel mai mic dintre optmiari, nu foarte departe dar din păcate invizibil din acest unghi! În fundul văii, desi nu pot vedea de-aici, trebuie să fie doi ghetari, Langtang către nord si Langshisha către sud. Între timp cerul s-a mai acoperit dar am reusit însă să văd cam tot ce se putea vedea. Merită într-adevăr să petreci aici ceva timp să explorezi zona pe îndelete! Am lăsat încă o kata pe o momâie lângă potecă, am mâncat putin si m-am întors căci cerul, înspre vale nu arată prea bine. Norii au urcat încet-încet iar soarele a început să fie mai zgârcit cu lumina lui. Până aici am făcut cam 4 ore din Kyanjin Gompa. Înapoi cam 3 ore dar mi s-a părut mai lung si oricum, mai neplăcut căci a început un vânt destul de puternic si o ninsoare usoară. Tot coborând, a început să fie si ceată si vizibilitatea tot mai scăzută. Noroc că poteca este clară si tot timpul pe malul nordic asa că, teoretic, nu e nici o problemă. Teoretic spun pentru că în zona aerodromului nu vedeai la 50 m, tocmai unde era teren plat fără urmă de potecă. Am cam bâjbâit o perioadă prin ninsoare. În cel mai rău caz puteam să cobor până la apă si-apoi să urc înapoi către Kyanjin Gompa, perspectivă care totusi nu mă bucura prea mult! Dar după emotiile de rigoare am regăsit poteca prin tatonări sus-jos. Acasă, la căldurică, ninsoarea pare mai frumoasă! Toată seara a fost ceată, a nins usor si a bătut vântul.

Langshisha Ri (dreapta) si Penthang Karpo Ri (Domme Blanc) (stânga) (foto - autorul)

Zilele mele aici sus "au expirat" asa că a doua zi am pornit pe drumul de întoarcere. Ca de obicei, dimineata vreme frumoasă, zăpada s-a topit repede dar norii s-au strâns mai repede, mai ales că mergeam în întâmpinarea lor, în vale. După o amplă privire de jur-împrejur am plecat, cu regretul că n-am putut sta mai mult dar si cu bucuria c-am mai văzut o parte din Himalaya, chiar dacă mică dar superba. Până-n Langtang (sat) am făcut cam două ore mergând încet. Aici, complet înnorat, cum de altfel a fost tot drumul de întoarcere, numai că n-a plouat. După o pauză de ceai am plecat mai departe si după o oră jumate am fost în Ghora Tabela. Ar cam fi fost timpul de o gustare dar timpul, stând a ploaie, nu prea m-a îmbiat. Apoi aceeasi pădure de rododendroni năpăditi de muschi, licheni si ferigi... În Riverside Lodge am făcut o pauză, am mâncat un porridge de tsampa si m-am încălzit putin la foc dar n-am rămas pentru noapte. Pe drum m-am mai intersectat cu porteri ce duceau diverse provizii în Langtang si scânduri uriase pentru constructii. Pe mine mă durea spatele numai când mă uitam la ei cât puteau să care, mai ales scândurile acelea imense de 3-4 m lungime! Am coborât până-n Lama Hotel unde am ajuns după încă o oră pe o vreme foarte mohorâtă. Mă gândeam că dacă asa o fi si sus, înseamnă că am fost tare norocos să am asa o vreme bună! Nu se vede nimic desi la urcare aici am avut primul contact vizual mai de aproape cu Langtang I si II. De apă caldă nici vorba, că dacă nu e soare... Asa că am pierdut ceva timp admirând bolovanii uriasi peste care Langtang Khola făcea spume în drumul său către vale. Seara s-a scurs în sala de mese, cu caietul în fată încercând să-mi ordonez gândurile.

A urmat o zi usoară, până-n Syabru. Cerul acoperit tot timpul, dar n-a plouat. În partea inferioară a văii foarte umed, mai ales în pădure. Urcusul final până-n sat, de care pomeneam cu câteva zile în urmă, a fost pe măsură, poate si din cauza lipsei entuziasmului legat de întoarcerea acasă. De-abia aici am reusit să fac o baie mai serioasă. Spre după-masă a început să plouă, mărunt dar sustinut. A fost însă cald, chiar si noaptea, spre deosebire de gerul din noptile precedente. Abia acum mi-am dat seama că drumul de întoarcere se putea face, cu putin efort, doar în două zile (câstigând astfel o zi în plus sus), în loc de trei cum mi-am planificat eu. Cred că e mai rentabil să cobori în Syabrubesi si să iei de-acolo autobuzul. Drumul prin Syabru merită poate la urcus pentru "încălzire" si pentru privelistea spre Ganesh Himal. La întoarcere, dacă nu mergi de exemplu spre Sing Gompa din Syabru, n-are nici un rost să mai pierzi încă o zi pe-aici. Dar dacă tot am revenit pe-aici mi-am luat niste traiste tărănesti foarte faine de-aici ca amintire!

Langshisha Kharka si fundul văii Langtang (foto - autorul)

În ultima zi, drumul până-n Dunche. Cerul tot acoperit. Având timp, am admirat mai mult rododendronii înfloriti. Un rosu atât de viu! Ultimii 6 km pe sosea total neinteresanti. Dunche, acelasi, ce să se schimbe în câteva zile? Seara de-abia s-au mai spart putin norii. A doua zi dimineata, la prima oră, faimosul autobuz. Chiar la urcare, apucând rucsacul doar de o parte mi s-a rupt o curea, de fapt o cataramă care n-am observat că ar fi dat semne de slăbiciune. Noroc că s-a întâmplat la sfârsit! După 8 ore cu autobuzul, înapoi în Kathmandu, obosit, murdar, transpirat... Fuga acasă pentru un dus autentic, micile plăceri ale vietii... A fost fain dar cum va fi data viitoare?

Marius Radu

Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV