Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV

"Una din cele mai frumoase văi..." spunea Tilman despre Langtang. Si foarte umblată, as adăuga eu acum. Asta pentru că este o zonă usor accesibilă, nu foarte departe de Kathmandu. Cu toate acestea faci aproape o zi întreagă cu autobuzul până-n Dunche, unul din posibilele puncte de plecare. Desi în linie dreaptă ar fi circa 40 km, drumul este foarte serpuit, cu multe serpentine si destul de deteriorat pe alocuri asa că nu e de mirare că autobuzul face 8-9 ore!

Flori de rododendron (Langtang) (foto - autorul)

Parcul National Langtang a fost declarat ca atare încă din 1976, fiind primul parc national himalayan de pe teritoriul Nepalului. Are o suprafată de 1710 kmp si este situat la NE de Kathmandu, în zona de granită cu Tibetul. Valea Langtang este mărginită spre nord de creasta principală himalayană, Langtang Himal, cu înăltimea maximă în această zonă de 7246 m, Langtang Lirung. În partea de sud Gosainkund Lekh, Chimisedang Lekh si Jugal Himal despart valea Langtang de zona Helambu (a cărei parte nordică este cuprinsă în limitele parcului). De fapt Langtang si Helambu sunt unitare din punct de vedere turistic pentru că este posibil să treci dintr-o parte în alta peste niste trecători înalte, dacă vremea este favorabilă. Către vest lantul principal himalayan se continuă cu Ganesh Himal (înăltimea maximă 7406 m), delimitarea fiind făcută de valea lui Bhote Kosi (Râul din Tibet). Către est, dincolo de valea lui Sun Kosi, se întinde Rowaling Himal cu Melungtse (7181 m) si vestitul Gauri Shankar (7145 m), vestit pentru că a fost o vreme confundat cu Everestul.

("himal" desemnează o zonă muntoasă înaltă cu zăpezi permanente, iar "lekh" o zonă mai putin înaltă care nu are zăpadă tot timpul anului)

Bun venit în Dunche! În spate, vf. Langtang I (dreapta) si II (stânga). (foto - autorul)

Numele regiunii, Langtang, vine de la cuvintele lang (sau "dong") care în tibetană înseamnă iac si tang (sau "dhang") care înseamnă a urmări. Legenda spune că valea a fost descoperită de un lama (călugăr budist) care urmărea un iac fugar. Iacul a fost prins în Langshisha, mai sus de actualul sat Langtang, după care a murit. Călugărul i-a luat pielea pe care a lăsat-o la soare să se usuce dar aceasta s-a lipit de stânca pe care el o pusese... stâncă de culoare rosie care este si astăzi acolo, mărturie a legendei... Câteva mile mai sus sunt două mici turnuri de piatră care se spune că-i reprezintă pe Buddha Sakyamuni si Guru Rimpoche (numit Padmasambhava de indieni, personaj istoric ce a introdus budismul în Nepal si Tibet în sec VIII)...

Dar să începem cu începutul... Am mers pe cont propriu. Chiar dacă e plăcut să ai pe cineva cu care să împărtăsesti impresiile, un porter sau un ghid costă, asa că din motive financiare mi-am organizat singur excursia. Cu o zi înainte mi-am luat bilet pentru autobuzul de-a doua zi dimineată. Plecarea, la ora 7 am din New Bus Park. În general autobuzele în Nepal (mă refer la cele pentru localnici, nu la cele pentru turisti) sunt de două feluri, aglomerate si foarte aglomerate. Cel pentru Dunche a fost însă dintr-o a treia categorie, foarte-foarte aglomerat! Asteptându-mă la asta (conform indicatiilor din ghid), mi-am luat bilet în partea din fată, lângă sofer, în speranta că e ceva mai lejer dar n-a fost chiar asa. În respectivul compartiment de circa 5 metri pătrati s-au înghesuit peste 10 persoane cu bagajele aferente! Noroc că n-au avut toti rucsaci ca al meu, pe care dealtfel l-am tinut în fată asa că am stat tot timpul cu unul din genunchi flectat. De fiecare dată când schimba viteza, soferul trebuia să-si facă loc să manevreze uriasul schimbător si deranja câteva persoane care motăiau indiferente la împunsăturile lui! Dar din fată măcar se vede bine si-am cam uitat de pozitia incomodă privind tot timpul pe geam. Drumul este destul de îngust, ca majoritatea drumurilor din Nepal si e de înteles gândindu-mă că sunt tăiate pe serpentine în jurul dealurilor, cam cum este Transfăgărăsanul la noi. E destul de palpitant când două camioane sau autobuze trec în contracurent si de fiecare dată m-am mirat cum se strecoară unul pe lângă celălalt. Sunt însă si portiuni când unul trebuie să dea înapoi pentru că efectiv nu este loc destul.

Primul moment mai important este iesirea din valea Kathmandu. Cam după o oră am ajuns în Kakani si într-o scurtă pauză de mers la toaletă în aer liber "am admirat" o panoramă impresionantă din lantul himalayan. De fapt am văzut-o mai mult în propria-mi imaginatie căci valea fiind destul de poluată doar dimineata foarte devreme sau după ce plouă se vede "ca la carte". Apoi am început să coborâm în valea următoare, a lui Trishuli, un râu important care vine din Tibet. Acelasi drum plin de serpentine ametitoare dar se pare că soferul nu era impresionat de asta. De fapt autobuzele, în ciuda faptului că arată destul de jalnic (autobuzele si camioanele provin în mare parte din India, firma Tata), sunt solide iar accidentele nu sunt atât de dese precum te-ai astepta la prima vedere. Pe alocuri solul era foarte rosu, probabil bogat în oxizi de fier (singurul colorant rosu care-mi vine acum în minte).

Dunche (foto autorul)

În fine, Trishuli Bazaar, unde am făcut pauză de masă. Conform obiceiului local pe la 11 am se serveste prima masă principală, dhaal bhaat tharkari (adică orez, supă de linte si legume, combinatie care se mănâncă de obicei cu mâna, asa că m-am conformat, nefiind prima dată când făceam asta). Pe ultima portiune, de-acum încolo adică, drumul începe iar să urce. Arată ca un drum forestier, neasfaltat, cu destul de multe gropi. Este impresionant că autobuze asa mari se avântă pe-aici dar ce mi s-a părut înfricosător este că o fac si pe perioada musonului. Nu-ndrăznesc să-mi imaginez cam cum arată acest drum în perioada ploilor! E-adevărat că nu toate autobuzele ajung atunci la destinatie! M-am bucurat sincer că nu e decât sfârsitul lui februarie dar chiar si-asa au fost câteva portiuni foarte alunecoase si abrupte. Dar în momentele mai delicate soferul este ajutat de cei doi băieti care fac pe taxatorii în masină si care coboară atunci (preventiv?!) să-l ghideze. Dar dacă faci abstractie de astfel de amănunte, normale pentru nepalezi de altfel, te poti lăsa furat de frumusetea sălbatică a naturii. Ceva mai sus încep să apară rododendroni înfloriti; desi e februarie si peste 1500 m altitudine e totusi cald.

Până-n Dunche sunt cam 50 km care sunt parcursi în circa 4 ore. Tot acest drum din Trishuli Bazaar are cam 100 km si ajunge până-n Somdang, la poalele lui Ganesh Himal, unde sunt mine de plumb si zinc. A fost construit de către armată în aproape 10 ani ceea ce spune ceva despre conditiile grele în care a trebuit să fie amenajat (sau poate nici entuziasmul lucrătorilor n-a fost prea mare!). Intrarea în parcul national, câtiva km înainte de Dunche, este păzită de armată. Toată lumea coboară din autobuz, bagajele sunt controlate (e-adevărat destul de formal) iar turistii si permisele lor de intrare sunt înregistrate cu atentie. Nu prea e loc de întoarecere pentru asta dar permisul nu costă decât 750 rupii (aprox 10 $) si e recomandat să-l iei din Kathmandu (înainte se putea plăti aici pe loc dar e mai bine să eviti orice surpriză neplăcută!).

Una peste alta am ajuns în Dunche pe la 4 pm. Este un orăsel asezat pe o pantă destul de abruptă care, evident, este terasată. Nu are nimic interesant de vizitat dar, fiind una din "portile" către Langtang si lacul Gosainkund, sunt câteva hoteluri unde poti să rămii peste noapte în conditii decente (asta a însemnat cam 6 $ casă si masă; e-adevărat, mâncarea n-a fost grozavă aici, cu exceptia ceaiului cu lapte pe care l-am consumat în cantităti mari). Către nord se continuă valea lui Bhote Kosi (Râul dinspre Tibet, o denumire generică pentru râurile ce vin din Tibet; tibetanii însisi nu au nume pentru râuri, le numesc de obicei "ape"). De-a lungul acestei văi este un vechi drum de acces către Tibet (tibetanii de obicei aduceau sare si lână în schimbul cerealelor pe care ei nu le puteau cultiva sau a altor produse). Creasta înzăpezită ce se vede departe este deja în Tibet. Spre vest, nu se vede încă, dar trebuie să fie Ganesh Himal separat de masivul Langtang de valea adâncă a lui Bhote Kosi. Către N-NE se văd deja Langtang I (Langtang Lirung, 7246 m) si Langtang II (Ghenge Liru, 6571 m). De aici însă al doilea vârf pare mai înalt decât primul. Către est este o vale mai mică pe unde curge Trishuli ce-si are originea în lacul sfânt Gosainkund, loc important de pelerinaj pentru hindusi si budisti si de atractie pentru turisti.

Ganesh Himal (foto - autorul)

În această directie sunt cam 6 ore din Dunche până-n Sing Gompa. Mai departe se poate trece spre sud, în Helambu, peste o trecătoare înaltă si de multe ori problematică dacă este zăpadă (Laurebina, 4610 m). În această zonă înaltă se află mai multe lacuri sfinte, Gosainkund fiind cel mai mare, la altitudinea de 4380 m. În august, în timpul festivalului Janai Purnima, sute de credinciosi vin aici în pelerinaj si se scaldă în apele sacre (si reci ca gheata!) ale lacului. Legenda spune că Shiva a sorbit o cantitate mare de otravă care putea să distrugă lumea. Otrava i-a ars gâtul si, pentru a-si potoli setea, el a lovit cu tridentul în munte de unde a tâsnit apa răcoritoare a unui izvor. Atât de mult i-a plăcut apa lacului care s-a format încât el a rămas acolo; astăzi i se mai poate vedea doar capul, o stâncă din mijlocul lacului! Se spune că lacul are o legătură subterană cu un mic bazin de lângă Kumbeshwar Mandir, un templu al lui Shiva din Patan, la aproape 60 km distantă! Astfel, cei care nu pot ajunge la Gosainkund se pot scălda aici!

Trishuli se varsă în Bhote Kosi chiar sub Dunche, jos în vale. Desi mai mic ca debit, fiind mai "important", va da de-acum încolo numele său râului, ce este cunoscut în aval drept Trishuli (asta de fapt se întâmplă si cu alte râuri ce vin din Tibet, primesc nume nepaleze). Seara, pe terasa hotelului, aproape suspendată peste vale, este foarte plăcută, putin friguroasă dar senină; sunt aproape 2000 m. Însă gândul la ziua de mâine mă îmbie la odihnă...


Marius Radu

Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV