Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV

Următorul loc de popas, Riverside Lodge, unde am ajuns pe la 4 pm după un urcus de o oră jumătate prin pădurea umedă. Este doar o casă pe malul apei într-un mic luminis. Răcoare si umezeală dar am stat totusi afară să-mi scriu notitele. Sunt deja 2770 m si pe alocuri mici petice de zăpadă. Tu, fata care se ocupa de casă, are 20 ani si e îmbrăcată în hainele tamang traditionale, rochie lungă până la pământ cu o mică "păturică" pe sale prinsă în fată cu o centură metalică bogat decorată si mărgele masive din pietre semipretioase. Părul se poartă împletit la spate într-o coadă lungă. Sora ei are doar 16 ani si e deja măritată de 4 ani, are un băietel de 1 an si era aici doar în vizită. Au sporovăit tot timpul în bucătărie, lângă cuptorul de pământ ce făcea o căldură plăcută. Mătusa lor avea un colt amenajat ca un altar si ore întregi si-a spus acolo rugăciunile făcând abstractie de cei din jur. Când s-a înnoptat a apărut si fratele lor care lucra undeva în pădure la lemne si încă doi cunoscuti de-ai lor din Langtang care n-au mai urcat până-n sat fiind târziu. Atmosfera s-a destins cu câteva sticle de bere si discutând politică. Oricum oamenii în general sunt veseli si râd foarte mult, uneori chiar făcând haz de necaz. Am mâncat cu ei cartofi copti si dhaal bhaat si când oboseală m-a cuprins am plecat la culcare. Socul termic a fost destul de mare dar în scurt timp sacul s-a încălzit si-am adormit. N-am dormit însă grozav căci am cam început să tusesc, o tuse care m-a însotit până am ajuns înapoi în Kathmandu.

Zid mani (în fundal Gang Chhenpo) (foto - autorul)

Dimineata Tu a făcut niste pâine tibetană (noi i-am putea spune lipie, făcută pe jar) si ceai. Am plecat ca un lenes pe la 9 am dar mă gândeam că nu va fi foarte mult de mers. Pentru început drumul este cam la fel, de urcat prin pădure, mult deasupra râului. Rododendronii uriasi sunt parazitati de muschi, licheni si ferigi ceea ce dă pădurii un aspect straniu, te-astepti în orice moment să apară vreo vrăjitoare tăindu-ti drumul. Dar n-a apărut! Langtang se vede tot mai bine pe deasupra copacilor si străluceste în soare. Pe alocuri mici pâraie taie poteca grăbindu-se în vale. După o oră jumătate am ajuns în Ghora Tabela, un punct de control, formal e-adevărat, unde trebuie să te scrii într-un registru. Pădurea s-a cam terminat aici, încep să predomine pasunile iar valea devine foarte largă, nemaiavând aspectul de canion ca până acum. Orientarea ei începe să fie din nou către est. Desi malul stâng este scăldat în soare este totusi rece si pe alocuri apa care se scurge pe peretele abrupt este pietrificată în mici cascade de gheată. Pe măsură ce înaintezi se văd alte vârfuri departe către est, pe care mai târziu le-am indentificat, Gang Chhenpo către dreapta si Tsergo Ri către stânga. Ciudat, par destul de aproape dar pe măsură ce te apropii parcă se depărtează!

Până-n Langtang (sat) am făcut 2 ore jumătate din Ghora Tabela, mai mult decât credeam căci satul se vede de departe dar mirajul distantei m-a păcălit. La intrarea în sat te întâmpină câteva roti de rugăciune învârtite de apă, ca niste moristi. Vârful Langtang nu se mai vede de-aici fiind mascat de un perete vertical foarte înalt peste care scăpa doar firisoare de apă din gheturile vesnice de deasupra. Casele sunt ca si până acum, construite din lemn si piatră, cu acoperis plat si lemne de foc deasupra, de jur-împrejur. Sunt multe locuri unde poti găsi cazare si este recomandat să petreci noaptea la această altitudine înainte de-a urca în Kyanjin Gompa desi diferenta de nivel este de doar 350 m. Locuitorii se ocupă cu agricultura (cultiva în special cartofi si alte legume), cresterea animalelor, în special iaci (de fapt iaci încrucisati cu vaci) si, evident, turismul.

Iakul propriu-zis, Bos Grunniens, este masculul, femela numindu-se nak (de către serpasi) sau drimo (de tibetani). Iakul sălbatic, dong în tibetană, se mai găseste doar într-o provincie în Tibet, Chhang Tang. Au o rezistentă nativă foarte mare la conditiile aspre din platoul tibetan si văile himalayene. Femela nak încrucisată cu taurul dă nastere la dzo, mascul care este steril sau dzomo, femelă care nu e sterilă (cam complicat!). Ceea ce se întâlneste în mod obisnuit sunt acesti hibrizi "de a doua generatie", mai blânzi decât rudele lor sălbatice si folositi pentru cărăusie, carne, lapte si lână.

Kyanjin Gompa Tsergo Ri (stânga) si Gang Chhenpo (dreapta) (foto - autorul)

Întrucât era destul de devreme am mâncat aici de prânz si-am plecat mai departe. Poteca e marcată de un sir foarte lung de chortene, mici monumente religioase, ca niste troite si ziduri mani, făcute din pietre pe care sunt sculptate rugăciuni (Om Mani Padme Hum) si figuri de Buddha-si. Urcusul e relativ domol si valea este foarte frumoasă, largă, cu păsuni pe care vezi iaci păscând. Mai sunt 2 sate mici, Muna si Singdum, după care devine pustiu complet. Râul are debit mai mic dar tot este impresionant; pe alocuri mici poduri de zăpadă peste apă iti reamintesc că este totusi februarie. Treptat oboseala si-a spus cuvântul asa că am făcut aproape 2 ore jumătate până-n Kyanjin Gompa. Gâtul mi s-a uscat foarte tare si vocea mi-a cam dispărut dar oricum nu aveam cu cine să fac conversatie!

Gang Chhenpo si Tsergo Ri se văd tot mai bine si pe măsură ce-am câstigat altitudine peretii văii au devenit tot mai impresionanti. Către nord, reapare Langtang Lirung si un nou vârf, Kimshun (6745 m) despărtite de ghetarul Lirung. Mai departe, Yansa Tsenji (6543 m) este separat de Kimshun de ghetarul Kimshun. Kyanjin Ri (4773 m) si piciorul care se desprinde din el către Kyanjin Gompa închid acest amfiteatru a cărui singură deschidere este valea prin care curge pârâul ce adună apele din ghetari. De partea cealaltă a văii, Naya Kangri (5846 m), străjuieste Ganja La (5106 m), o trecătoare peste care se poate ajunge în Helambu. Către est, această creastă ce delimitează către sud valea Langtang, culminează cu Gang Chhenpo (6388 m), cel putin atât se poate vedea deocamdată. În mijloc, Kyanjin Gompa, o mână de case la 3850 m, un mic paradis pentru iubitorii de munte. Există si o mănăstire (gompa) după cum îi spune numele dar nu mai este nimeni acolo, se pare că toti lama-sii au plecat în Kathmandu; poate viata este prea grea acolo! Toate hanurile sunt tinute de oameni din Langtang care urcă aici în perioada când nu e zăpadă foarte mare si vin turisti, nu se locuieste permanent aici. Am stat într-o casă mică, deschisă doar de câteva zile si-am fost singurul client dar parcă mai plăcut să nu auzi tot felul de conversatii inteligente de pe la diversi turisti! Am baut o cantitate mare de ceai cu lămiie, am mâncat bine si m-am instalat pentru noapte.

Noaptea a fost foarte frig si-am tusit copios. Dimineata apa din bidon era amestecată cu gheată. După trezire m-a cam durut capul si am fost pe punctul de a cobori pentru că remediul cel mai bun era o altitudine mai mică. Simteam în cap fiecare bataie a inimii. Am luat o doză de Coca 30 (remediu homeopatic indicat pentru combaterea efectelor secundare legate de altitudine) si m-am fortat să mănânc ceva si să beau cât mai mult. Am iesit să mă plimb încet prin soare să văd cum evoluează lucrurile. De-abia atunci am înteles că ce scria în ghid despre adaptarea la altitudine e totusi adevărat, dar ceea ce înveti pe propria piele e mult mai eficient! În câteva ore mi-am revenit, am baut cât mai multe lichide si-am stat lângă un bolovan la adăpost de soare si vânt. Am mai prins puteri si către prânz am pornit în sus să vizitez gompa si să fac poze. Întrucât m-am simtit tot mai bine am mers si-n sus, pe morena ghetarului. Din când în când cei doi ghetari, Lirung si Kimshun, erau animati de avalanse care de-aici păreau destul de nevinovate! Noroc că erau foarte departe. Cred că în vremurile lor de glorie cei doi ghetari erau de fapt unul singur cu două "picioare" componente. Acum însă s-au retras destul de sus, doar "patul" prin care a curs ghetarul si morena mărturisesc despre acele vremuri. Am urcat vreo 2 ore încetisor peste bolovanii uriasi printre care curgea un fir de apa din ghetari. Am facut poze, unele mai reusite, altele mai putin (am constatat ulterior). De multe ori n-am putut să evit refractia soarelui foarte puternic în lentilă, la acea oră fiind chiar deasupra capului. Dar din greseli se învată! Cred că n-am urcat mai mult de 200 m altitudine si m-am întors pentru că era o vale abruptă de traversat spre baza ghetarului Kimshun si, oricum, eram în ziua mea de aclimatizare. Spre după-masă cerul s-a acoperit, s-a făcut foarte frig si a început să ningă usor.

Yansa Tsenji si ghetarul Kimshun (foto - autorul)

A doua zi dimineată pământul era acoperit cu un strat subtire de zăpadă care însă a dispărut repede sub soarele puternic. De seara mă hotărâsem să urc pe Kyanjin Ri (4773 m) desi Tsergo Ri (4984 m) era mai tentant. Distanta este însă mai mare si cum vremea se poate schimba destul de usor, ca în seara precedentă, orientarea poate fi mai dificilă. Se poate urca printr-o viroagă ce se vede de-aici de jos, pe o potecă serpuită drapată cu zăpadă. De partea cealaltă a văii se vede tot mai bine Naya Kangri si Ganja La. E plăcut să urci dimineata pe răcoare. Soarele însă este foarte puternic si nici nu se pune problema să nu porti ochelari si, eventual, ceva pe cap. După circa o oră jumătate am ajuns pe o creastă care coboară înspre est din Kyanjin Ri. De-aici panorama este impresionantă. Se vede "ca-n palmă" tot amfiteatrul delimitat de Langtang Lirung, Kimshun, Yansa Tsenji, Kyanjin Ri si ghetarii care cad de pe pantele muntilor.

Mai departe, către est, se vede Tsergo Ri si Yala Peak (5500 m); acesta din urmă poate fi urcat din Kyanjin Gompa dar sunt necesare 2 zile si, evident, cort si mâncare pentru o noapte petrecută sus. Este o excursie ce merită făcută dacă ai timp si pe cineva care cunoaste drumul căci pentru vârfurile sub 6000 m nu ai nevoie de un permis special sau de vreo taxă suplimentară.

După pozele de rigoare am urcat putin spre dreapta, către est. Creasta este destul de expusă, pe ambii versanti si la un moment dat devine prea accidentată pentru o plimbare de unul singur. Am lăsat acolo, în punctul cel mai înalt, una din esarfele de mătase (kata) pe care le-am luat din Kathmandu si m-am întors. Am mai zăbovit în punctul de unde am plecat, făcând o pauză de dulciuri. Este un loc din care nu prea-ti vine să pleci! Dar am pornit în partea cealaltă către Kyanjin Ri. Movile de pietre si un "catarg" de lemn cu steaguri de rugăciune si kata marchează vârful. In vale se vede foarte clar "patul" serpuit al ghetarului si nu poti decât să te minunezi de forta ghetii care a modelat roca dură. O altă pauză de poze si de admirat peisajul. De jur-împrejur, mai aproape sau mai departe, vârfuri înzăpezite care strălucesc în soare, efectiv nu stii încotro să privesti mai întii! Este deja ora prânzului si fisii de nori încep să-si facă aparitia peste creste. La început firave, încet-încet s-au transformat în forme masive si compacte care acoperă vârfurile si aduc umbra în vale. Asa că, vrând-nevrând, tot a trebuit să cobor. Ceva mai jos mai este un vârf secundar pe această creastă care se vede de jos din Kyanjin Gompa. Si el este marcat cu steaguri decolorate de soare si ploaie dar care flutură vesele în vânt.

Kimshun (6745 m) (din Kyanjin Gompa) (foto - autorul)

Toată plimbarea a durat cam 6 ore dar nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. După-masă mi-am rezervat timp să zac putin la soarele care se mai vedea prin spărturile din nori. Pe bolovanii uriasi adusi de ghetar si de ape se poate face bouldering dacă n-ai cu ce altceva să-ti consumi energia. Soarele n-a mai iesit până seara si a fulguit usor noaptea, se pare că asta era pattern-ul vremii. Seara e numai plăcut să stai la un foc mic (desi am insistat să nu ardă prea multe lemne doar pentru mine), să-ti scrii notitele si să bei un ceai cald!

Marius Radu

Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV