Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV

Prima zi n-a fost foarte lungă, am mers doar vreo 5 ore, iar ca distantă cam 1/3 până la punctul terminus, Kyanjin Gompa. Pare putin si de fapt chiar si este numai că în ultima portiune câstigul de altitudine va fi destul de mare si pentru a preveni răul de altitudine nu e indicat să urci doar în două zile până la 3850 m. Cam o oră si jumătate am mers pe drumul de autobuz până-n Thulo Bharku. Aici nu prea ai unde să rămii peste noapte, sunt doar câteva locuri destul de jegoase, asa că nu e o afacere să mergi cu masina până aici. O altă variantă "viabilă" este să mergi cu autobuzul până-n Syabrubesi si să urci de acolo. În acest fel "ratezi" tot acest drum din prima zi si poti urca până mai sus de Syabru, unde am rămas eu a doua noapte. Oricum ar fi tot 3 zile este bine să faci până-n Kyanjin Gompa din motivul spus mai înainte.

Dar să revin... Din Bharku se desprinde o potecă ce începe să urce domol asa că am părăsit drumul de masină. Unii rododendroni sunt si pe-aici înfloriti desi sunt peste 2000 m. Încet-încet începe să se vadă Ganesh Himal spre est, o creastă frumoasă, înzăpezită care culminează cu Ganesh Peak, 7406 m. Sunt câteva puncte de belvedere faine, pe bolovani proeminenti, unde merită să pierzi ceva timp, căci la urma urmei nu e nici un concurs contra cronometru si doar pentru asta am venit, să văd! Din loc în loc mici adăposturi unde m-am "răcorit" cu un ceai cu lapte care de-acum încolo va costa cam 30 rupii o cană (ceva mai putin de 0,5 $). Si apa e foarte bună, deseori de-a lungul potecii sunt furtune de cauciuc care aduc apa de departe (dacă nu sunt îngropate nu prea "pică" bine în peisaj). La carte însă spune să nu o consumi nesterilizată cu iod (sau altceva) dacă nu e fiartă ceea ce am făcut mereu conform principiului că e mai usor să previi decât să tratezi! În plus, ca să fierbi apa trebuie să consumi combustibil (kerosen, care e mai scump la munte căci este adus de porteri) sau lemne si nu trebuie să fii mare ecologist ca să-ti dai seama că astfel mai scade presiunea asupra mediului! Drumul este aproape în totalitate prin pădure, plăcut dar relativ pustiu. Primul sat mai mare este Brabal, cu case răsfirate pe panta dealului. Chiar de-a lungul potecii sunt câteva hanuri unde se poate rămâne peste noapte în caz de necesitate dar turistii nu se opresc de obicei decât pentru a mânca ceva. Se vede foarte bine de-aici Ganesh Himal căci pădurea a fost tăiată pe o portiune destul de mare pentru a câstiga putin teren agricol.

Până-n Syabru am făcut mai putin de o oră jumate asa că eram acolo pe la ora 2 pm. Destul de devreme dar nu stiam sigur cam cât mai este până la următorul loc posibil de popas si era un soare asa de frumos asa că m-am considerat în vacantă si-am rămas aici să explorez putin si satul. Aproape toate casele sunt îngrămădite pe o culme de deal, de-o parte si de alta a potecii (care de-aici va începe să coboare în valea Langtang). Grupul etnic dominant din vale este tamang, apropiat cultural si religios mai degrabă de tibetani decât de restul Nepalului.

Ta-mang înseamnă războinic călare. Se pare că au originea în triburile nomade din nordul Himalayei care, uneori, făceau incursiuni în sud. Vorbesc un dialect tibetano-birmanez (între ei) si practică o formă de lamaism (budism tibetan) ca religie.

Casele sunt din lemn si piatră lipite cu lut si acoperisuri plate. În fiecare curte, un stâlp înalt cu steaguri de rugăciune în cele 5 culori, alb, albastru, galben, verde si rosu care dau satului un aspect vesel si pitoresc. Sunt însă si case mai noi făcute din beton căci civilizatia betonului si-a sticlei a pătruns chiar si-aici! Foarte multe hanuri (să le zicem asa), e greu să alegi la prima vedere. În principiu te poti orienta după cele care au instalatii solare ca să poti să faci un dus cald. Femeile din Syabru sunt renumite pentru reclama pe care si-o fac lor si caselor lor asa că nu e greu să alegi, ci doar să "cedezi" în fata uneia. Hotel Everest, unde am stat eu, sună foarte pompos dar nu e decât o casă amărâtă cu niste camere la etaj pentru turisti si o mică terasă deasupra bucătăriei de unde se vede fain tot satul dar care ai senzatia că se poate prăbusi în orice clipă. Dar întrucât n-am căutat luxul pe nicăieri mi s-a părut foarte fain. Impresionantă mi s-a părut toaleta, cu o aerisire largă de unde aveai o vedere splendidă către Ganesh Himal! Sotul gazdei era plecat în Kathmandu să muncească iar ea, singură, cu 3 copii si mama-soacră, avea grija de casă, scenariu destul de frecvent întilnit la munte. Bătrâna tesea un brâu din lână colorată în motive si culori care mi-au amintit de cele de pe la noi la tară. Interesant era că nu avea "război" ci doar o urzeală tinută întinsă între brâul ei si un stâlp din fată. Din astfel de "împletituri" colorate dar mai late se fac si niste traiste foarte faine, foarte populare acolo în zonă. După o portie de orez prăjit si inevitabilul ceai cu lapte am zăcut putin la soare si-apoi m-am plimbat prin sat în sus si-n jos că altundeva nu aveai pe unde.

Din Syabru pleacă o potecă spre Sing Gompa până unde se fac cam 6 ore după spusele localnicilor; în ghid scrie că în sus nu e foarte recomandat de mers de-aici pentru că poteca se ramifică si nu e foarte clar pe unde s-o iei. Evident că nu există marcaje si dacă n-ai pe cine să întrebi poti să bâjbâi destul de bine. În schimb dacă vii dinspre Gosainkund si vrei să mergi în Langtang poti să suntezi drumul spre Dunche si să vii direct în Syabru; venind de sus vizibilitatea e mai bună si te poti orienta mai usor.

Om Mani Padme Hum (într-un zid mani) (foto - autorul)

Undeva deasupra satului am văzut si o biserică mică, probabil catolică sau cam asa ceva, singura pe care am văzut-o în drumurile mele la munte în Nepal. Până m-am întors gazda mea mai acostase o pereche de turisti, din State, ce veneau de sus, asa că am avut cu cine discuta în timpul serii. Apusul a colorat muntii în nuante sângerii greu de descris în cuvinte! Alături, la o casa vecină, un barbos din Alaska, venit cu sotia si fetita, îsi exprima admiratia fată de peisaj; bineînteles că a găsit el un termen de comparatie cu peisajul nord-american, ca orice american care se respectă! Cina, la lumina lumânărilor, până când au aprins o lampă Tilman, dispozitiv enigmatic, foarte comun si eficient, un litru de kerosen luminează 6-8 ore! Am mâncat o supă cu chapati si "momo" care aici nu erau mici ca niste "cornulete" ca-n Kathmandu ci o singură bucată mare (din motive de economie de combustibil, probabil, fiind mai usor de preparat), ca o gogoasă, umplută cu legume din productia proprie (cartofii sunt foarte buni acolo). Bucătăria într-o astfel de casă cred că arată ca acum multe sute de ani, mică, întunecoasă, luminată doar de lemnele ce ard (!) într-o soba mică de lut. Eventual se foloseste si o lampă cu kerosen si oale sub presiune dar e incredibil cum o singura persoană poate găti destul de repede diverse mâncăruri manevrând tigăile si oalele prin semiobscuritate. Pentru ei prepară evident dhaal bhaat si servesc a doua si ultima masa principală pe la 8 pm sau mai târziu dacă n-au terminat cu oaspetii.

După o noapte cu somn nu prea bun, căci jos cam toată lumea tusea iar copilul cel mic plângea, am luat un mic dejun si-am plecat pe la 8 si ceva. Poteca merge în jos prin sat, apoi printre terasele cultivate si după ultimele case printre mici tufe de bambus până la nivelul lui Gopcha Khola, un pârâu ce vine dinspre regiunea Gosainkund. Aici e un pod metalic sub care functionează o moară mică. Pe malul celălalt acum trebuie urcat ce-am coborit până aici. Poteca e foarte clară si nu sunt probleme de orientare. Apare la un moment dat o variantă care urcă foarte abrupt pe care, privind-o ieri din Syabru am văzut că merge la niste case undeva sus pe panta dealului; pe pământ era un semn scrijelit probabil de vre-un ghid, cum că să n-o iei pe-acolo! Privind înapoi spre Syabru, se vede foarte fain satul cu casele însirate pe culmea dealului, profilate pe fundalul strălucitor al lui Ganesh Himal, departe în spate! Si pe-aici foarte multe tufe de bambus de unde mi-am confectionat si eu un toiag de drum. Portiunea de urcus se termină în dreptul unei mici colibe unde poti cumpăra mici suveniruri (sunt tot oameni din Syabru) sau poti să bei ceva. O ultimă privire către Ganesh Himal...

De-abia acum începe propriu-zis vale Langtang si poteca începe să coboare iar. Curând apare o mică alunecare de teren unde destul de greu vizibil este un semn care arată că aici vine de jos o altă potecă dinspre Syabrubesi (care merge strict pe valea lui Langtang Khola); de-aici în sus cele două variante se contopesc. După portiunea de coborit, destul de abruptă (ceea ce mă face să mă gândesc la drumul de întoarcere când va trebui urcată!), apare o altă casă mică unde e timpul de o pauză de ceai. Aici jos în vale e umbră si umezeala. Lagtang nu e chiar un pârâu nevinovat, pare destul de aprig si cu debit mare, nici vorba să-l poti traversa, dac-ar fi cazul, fără o baie zdravănă. Imediat pe malul celălalt sunt câteva izvoare cu apă caldă care e adusă aici prin furtune de cauciuc asa că în frigul de-aici te poti spăla cu apă caldă non-stop!

Langtang II (foto - autorul)

Distractia s-a cam terminat, începe un urcus mai serios pe malul sudic prin pădure. Pe partea cealaltă e soare si mai putină vegetatie pe peretii abrupti ai văii, pe alocuri cu aspect de canion. Dar efortul de-a merge în sus e destul de mare asa că e numai bine la umbră. Diverse păsărele înveselesc aerul cu cântecele lor dar nu prea se lasă zărite. În schimb, multe maimute, langur-i, care însă nu stau să fie fotografiate. De mărimea unui motan gras, au o coadă de 3 ori mai lungă, culoare gri-roscat, si fata neagră, încadrată de o coamă alba zburlită. Când nici nu te-astepti apare în pădure un luminis chiar pe malul apei, câteva căsute si nelipsitele steaguri colorate. Este Bamboo Lodge. Până aici am făcut cam 3 ore asa că e timpul de o pauză de biscuiti si ceai, mai ales că ultima portiune prin pădure a fost numai de urcat. Se poate rămâne aici peste noapte si as fi putut ajunge din prima zi, cu putin efort, dar aici, în fundul văii n-ai ce să vezi în afara apei care goneste la vale; în Syabru locul este deschis si mai plăcut de petrecut noaptea.

Putin mai sus se traversează un mic afluent iar după încă vreo 15 minute chiar Langtang Khola pe un pod mare metalic. Până la construirea acestuia, acum câtiva ani, în Langtang se putea ajunge doar din Syabrubesi, mergând exclusiv pe malul nordic al râului. Acum poteca se mută pe malul celălalt, lucru nu tocmai inspirat deoarece esti nevoit să urci prin soarele puternic si nu prea e loc unde să te adăpostesti. Simti cum te topesti încet-încet. Imediat lângă râu e ceva mai răcoare căci sunt multe cascade mici peste bolovanii uriasi căzuti din pereti dar treptat poteca se depărtează de apă si căldura se simte foarte puternic. Cu toate că cei cu care am plecat (relativ) împreună din Syabru i-am cam lăsat în urmă, localnicii au totusi o viteză mai mare indiferent dacă au sau nu bagaje. Destinatia lor este în principal Langtang, un sat mare, ceva mai sus, pe la 3500 m. Dacă până acum am mers aproximativ către est, valea începe să se orienteze acum către N-E. După circa o oră jumătate, Langtang View, un han mic unde apa unui pârâu ce vine din stânga peste niste dale mari de piatră te invită să te răcoresti. Peste încă 15 minute, Rimche, câteva case într-un luminis de pădure. Aici este intersectia cu o altă potecă mai lungă ce vine tot din Syabrubesi, pe malul nordic al lui Langtang Khola prin Wangel, Khangjim, Syarpagaon, în total cam 5 ore. Partea abruptă a urcusului s-a cam terminat.

Femei în satul Langtang cărând pământ în dokos, cosuri de bambus, felul traditional de cărăusie în Nepal. (foto - autorul)

După o scurtă pauză în Rimche am plecat mai departe si după un lung sir de trepte alunecoase de piatră am ajuns în 15 minute în Changtang, cunoscut mai ales ca Lama Hotel, vreo 5-6 hanuri chiar pe malul înspumat al lui Langtang. De-aici începe să se vadă prima dată din vale Langtang Lirung si Langtang II deasupra pădurii, e-adevărat destul de departe încă. Multi turisti rămân aici peste noapte, e unul din locurile populare de popas fie la urcare fie la coborâre. Întrucât era destul de devreme si picioarele mă mai tineau am mai mers. Poteca urcă mult deasupra râului care aproape nu se mai vede din cauza copacilor dar se aude tot timpul apoi încet-încet coboară iar până la nivelul apei. Uneori malul este atât de abrupt încât a fost nevoie să fie făcute mici traverse din lemn ancorate de perete; noroc că nu poti vedea prea departe în vale!

Marius Radu

Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV