Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV

--- Jomsom trek ---

partea IV
Kagbeni - Muktinath... si retur...

Din Eklai Bhatti porneste o potecă direct spre Muktinath dar destinatia mea de azi este Kagbeni (2810 m). Este situat într-o mică oază de verdeată (verde în anotimpul cald probabil) la confluenta lui Kali Gandaki cu Jhong (Dzong) Khola ce vine dinspre est (Muktinath). În nepaleză beni înseamnă confluentă, loc de întâlnire a două ape, benefic din punct de vedere subtil si sacru pentru hindusi. Kagbeni pare un sat rupt de timp, dacă n-ar fi câteva fire aeriene de telefon (care vin dinspre Jomsom, singura dovadă de "civilizatie"), ai putea crede că te afli în Evul mediu. Aleile satului sunt transformate uneori în adevărate tunele căci casele se extind pe deasupra lor, un adevărat labirint, mai mult sau mai putin tot o protectie împotriva vântului dar si o dovadă a faptului că satul a fost gândit initial ca o fortăreată. Curtile caselor sunt delimitate de ziduri de piatră. Prin grajduri stau tolăniti bivoli si iaci care rumegă apatic. Sunt în total cam 70 gospodării cu circa 400 locuitori. Electricitate nu există, poate în viitor. Desi e util să ai un telefon pentru situatii de urgentă (există chiar si-un radio la postul ACAP) si poate un bec în cameră (desi te descurci foarte bine si cu o lumânare) o parte din farmecul locului se pierde treptat...

Ruinele unei cetăti de pământ si piatră amintesc de vremea când Mustangul era un regat puternic (începând din sec. XV) iar satul un avanpost puternic al acestuia. Kagbeni era un loc important pe "Drumul sării", drum comercial care lega Mustangul (Tibetul) de Nepal pe valea lui Kali Gandaki. Gompa de-aici (Kag Chode Thupten Samphel Ling, asta în măsura în care se poate face transcrierea în alfabetul nostru!) este veche de peste 500 ani, fiind fondată de un învătat din Tibet, Kunchen Sanam Singe. Apartine liniei Sakya-pa, una din cele 4 linii initiatice principale în budismul tibetan. Vopsită în rosu, ca si chortene-le mari ce străjuiesc satul, este de departe clădirea cea mai impozantă, cum se întâmplă în toate satele de pe-aici.

Am hoinărit prin sat, ceea ce nu-ti ia prea mult timp dat fiind dimensiunile si putin în sus, pe terasele cultivate de deasupra satului. Spre est se vede de-aici Thorung-La si cele două vârfuri înzăpezite care o delimitează. Apusul de soare colorează cerul deasupra lui Dhaulagiri în nuante trandafirii care te îndeamnă la meditatie... Seara, la Shangri-La Guest House (toate au niste nume foarte interesante), m-am întâlnit cu o parte din "colegii" de drum.

La extremitatea cealaltă a satului este un punct de control care limitează accesul în Mustangul superior (care nu costă decât 700 $ pentru 10 zile!). Zona este deschisă turistilor doar din 1992 si într-un fel e bine căci astfel impactul civilizatiei este mentinut la minim. Acesti bani sunt folositi pentru "conservarea" regiunii. Înspre nord poteca merge mai departe pe valea lui Kali Gandaki până-n Lo Manthang, un oras enigmatic înconjurat de un zid puternic de piatră, cea mai importantă asezare din Mustang. Spre vest este un drum ce duce înspre Dolpo, o altă regiune "Tibet-like" greu accesibilă financiar, la NV de Dhaulagiri. Până s-ajung acolo mi-am propus măcar să citesc The Snow Leopard a lui Peter Matthiessen, o carte "clasică" recomandată în toate ghidurile (ceea ce am si făcut după ce m-am întors în Kathmandu).

Kagbeni este punctul cel mai nordic al excursiei. A doua zi urmează un urcus de 1000 m către Muktinath, spre est. Poteca ajunge încet-încet deasupra satului, în amonte pe valea lui Jhong Khola. Prima portiune este mai abruptă până apare din dreapta poteca directă ce vine dinspre Eklai Bhatti. Nu poti să nu te opresti si să nu privesti satul cu terasele cultivate, singura pată de culoare pe fundalul galben-maro al dealurilor. Soarele este în fată asa că Thorung-La nu se poate vedea prea clar dar valea lui Kali Gandaki se vede ca-n palmă, dominată de silueta masivă a lui Dhaulagiri care spre nord se continuă cu muntii Mustangului.

Primul sat întâlnit este Khingar (3200 m). Pe drum, din când în când, chortene. Pământul si firisoarele de apă sunt înghetate, sunt totusi peste 3000 m chiar dacă este soare! Urmează Jharkot (3500 m) unde e timpul de o pauză mai lungă. Si aici este o gompa veche de peste 500 ani (au si câteva scripturi de aceeasi vârsta, cel putin asa sustin ei, că sunt autentice). Tot Sakyapa ca si cea din Kagbeni. Aici se pot face si poze înăuntru dar mai spectaculos este pe acoperis... Dhaulagiri în toată maretia lui, înspre nord Mustangul, înspre est Thorung La si vârfurile ce o străjuiesc, Thorungtse (Yakawa Kang, 6482 m) la nord si Khatung Kang (Yakgawa, 6484 m) la sud care se continuă cu Muktinath Himal ce face legătura cu complexul Tilicho-Nilgiri... si astfel se termină o panoramă incredibilă de munti... Satul are în linii mari aceeasi arhitectură ca si Kagbeni, case îngrămadite unele în altele, alei înguste, labirintice, toate dominate de silueta masivă a mănăstirii. Pe partea cealaltă a văii se văd ruinele unei cetăti de piatră, Dzong, vechea capitală a regiunii (valea Muktinath) si alte două mici sate, Purang si Khangur.

Mai sunt doar 200 m diferentă de altitudine până în Ranipauwa unde sunt situate hotelurile. Muktinath, complexul propriu-zis de temple este un pic mai sus, la circa 3800 m. Sunt atât temple hinduse cât si budiste, într-o "grădină" uscată plină de steaguri de rugăciune colorate care flutură în adierea vântului. Locul este foarte favorabil din punct de vedere spiritual datorită combinatiei fericite a celor 4 elemente: pamânt, apă (lângă Vishnu Mandir sunt 108 guri prin care curge apa), foc (niste emanatii de gaze ce ard continuu în unul din temple care vin împreună cu un firicel de apă lăsând senzatia că apa este cea care arde!) si aer. Am intrat într-o gompa, câteva statui cu Guru Rimpoche în mijloc, câteva thanka (picturi pe pânză) destul de ponosite, scripturi vechi, candele si o bătrânică ce îngrijea locul... nimic foarte deosebit dar sunt mai importante energia si atmosfera locului. Am învârtit tot sirul de roti de rugăciune de afară, destul de lung de altfel. În afară de aceste temple nu prea ai ce să vezi aici. Eventual să tragi o fugă prin satele de dincolo de valea lui Jhong Khola dar n-am avut timp. Am si urcat putin, asa de curiozitate. De-aici sunt cam 1600 m de urcus greu până în Thorung-La... poate altădată... Apusul de soare colorează vârful Thorungtse în nuante greu de descris în cuvinte.

Din păcate a doua zi trebuie să mă întorc în Jomsom, sejurul s-a cam terminat. Drumul este acelasi, prin Kagbeni sau mai scurt, direct prin Eklai Bhatti. Dar pe hartă am mai văzut o potecă ce ocoleste până-n Lupra, traversând culmea ce desparte Jhong Khola de Panda Khola. E putin mai greu decât drumul "turistic" pe care am venit, n-am întâlnit pe nimeni amator să meargă pe-acolo, ghizii urmează de obicei strict traseul înapoi să nu-si streseze inutil clientii! Merită însă efortul pentru Dhaulagiri în special care se vede la fel de bine ca din Jharkot sau Muktinath (ma refer la altitudine) dar ceva mai de aproape.

Chiar din Ranipauwa porneste o potecă bine delimitată care însă duce mai sus decât este cazul. Ar fi fost interesant de explorat dacă aveam mai mult timp la dispozitie pentru că merge înspre Muktinath Himal destul de adânc. Arată ca niste păsuni înalte, am întâlnit un localnic ce urca agale cu un iac. Din semnele lui am dedus că nu prea aveam ce căuta pe-acolo, cel putin nu pentru Lupra. Asa că am schimbat directia înspre aval (altfel, bănuiesc, ajungeam prea sus pe valea lui Panda Khola, dacă nu cumva în cu totul altă parte!)... De sus am văzut că se poate urca si direct din Jharkot, e poate mai scurt dar ceva mai abrupt. De pe culmea dintre văi se vede superb spre Mustang, munti de culoare galben-maro cu vârfurile usor înzăpezite, profilate elegant pe cerul albastru. Coborâsul e un pic neplăcut căci e destul de abrupt pe o potecă prăfuită si uneori usor expusă dar nu sunt probleme de orientare (zic eu, marele "specialist"!), căci merge direct în jos către Panda Khola. Am avut norocul să văd pe versantul opus niste "capre sălbatice" - ghilimelele arată că nu stiu exact ce specie pentru că sunt mai multe si sunt o raritate pe traseele turistice. Din păcate prea departe si cu soarele în fată asa că nu le-am putut fotografia. În cele din urmă am ajuns jos. Pe malul celălalt se vede foarte clar o potecă ce urcă destul de abrupt. Stiind că satul este pe partea cealaltă am crezut că pe-acolo trebuie mers. Dar m-am chinuit degeaba pentru că poteca urcă prea mult si devine tot mai neclară. Noroc că la un moment dat am văzut un cal care m-am gândit că nu poate să fie pe-acolo singur de capul lui. Satul e undeva mult mai jos fată de unde eram eu si cu greu am reusit să cobor. Atunci mi-a picat si mie fisa că trebuia să merg prin albia lui Panda Khola până în sat dar n-aveam de unde să stiu că nu se vedea nici o potecă (trebuia doar să mă gândesc mai bine!). În Lupra este o gompa veche Bon (Bon este religia veche de dinaintea budismului, asimilată în mare masură de acesta; se mai practică prin zone izolate) pe care vroiam s-o văd dar din păcate este închisă. Oricum a fost mai interesant decât să mă fi întors pe-acelasi drum, chiar cu greselile de rigoare. Până la intersectia cu valea lui Kali Gandaki am făcut cam o oră. Ca să mă răcoresc mi-am băgat picioarele (la propriu) în Kali Gandaki căci este de-abia vremea prânzului. De-aici cam o oră jumate până-n Jomsom. Singurul inconvenient vântul care acum îmi bate în fată si nu mi se pare deloc interesant.

În Jomsom m-am cazat (singurul client la hanul respectiv), am băut niste ceai, mi-am confirmat zborul de a doua zi si m-am plimbat desi, cum am mai spus, nu prea e nimic interesant de văzut în afară de Nilgiri care domină valea si orasul. Dimineata, punctul de atractie al zilei (al fiecărei zile as putea spune), sosirea avionului. Nu se zboară decât dimineata devreme când vântul nu e asa puternic dar se întâmplă ca uneori să nu vină toate cursele (asta nu e o raritate în Nepal, la munte vremea fiind foarte schimbătoare). În cele din urmă, după o întârziere de vre-o oră, un zbor impresionant pe deasupra văii lui Kali Gandaki (doar 15 minute din păcate!) înapoi în Pokhara desi în sens invers am făcut 5 zile până-n Jomsom. Dar e fain să revăd de sus locurile pe care le-am bătut cu pasul. Orasul pare mai străin acum, prea multă lume, prea cald, cerul acoperit... diferenta este mult prea mare. O noapte în Pokhara si-apoi 6 ore cu autobuzul până-n Kathmandu...

Marius Radu

Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV