Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV

--- Jomsom trek ---

partea II
Ghorepani - Ghasa

Toată după-masa a fost ceată. Am făcut o plimbare scurtă prin sat si-n sus până-n Deorali dar si acolo era la fel. Mai târziu chiar a plouat, a fost si putină grindină, asa că mare parte a timpului rămas am petrecut-o înăuntru cu colegii de drum, Jeff si un cuplu din Canada, la Lali Gurans Lodge. O sobă mică în sala de mese a încălzit putin atmosfera, din păcate într-un mod neecologic, cu lemne adică! Am plecat la culcare cu speranta ca măcar răsăritul să se desfăsoare în conditii mai bune si-ntr-adevăr am avut noroc de o dimineată splendidă cu cer senin. La 4:30 eram deja în picioare si pe la 5 urcam deja la lumina frontalelor. Destul de frig, noroc că urcusul abrupt ne-a încălzit. Siluete masive încep să se întrevadă pe fundalul întunecat si pătat de stele al cerului, într-o liniste întreruptă doar de respiratia noastră. Pe drum ne-am întilnit cu diverse grupulete care urcau în liniste dinspre Deorali. La 5:45 eram sus pe Poon Hill (3210 m), un vârf plat, înierbat pe care e construită o mică platformă si câteva bănci de lemn. Putină lume, era încă întuneric si destul de frig, brumă peste tot, dar încet-încet s-au strâns câteva zeci de oameni. În plin sezon pot să fie câteva sute bune de turisti aici sus.

Usor către NV apare silueta masivă a lui Dhaulagiri I (8167 m) si cascada de gheată omonimă care-l desparte de Tukuche (6920 m). Spre vest masivul se continuă cu alte 5 vârfuri, Dhaulagiri II, III, IV, V, VI si încă 3, Gurja Himal, Churen Himal, Putha Hiunchuli, fiecare de peste 7000 m, despărtite de vârful principal prin valea lui Myangdi Khola. Valea lui Kali Gandaki desparte acest masiv de cel al Annapurnei unde se pot vedea Nilgiri sud (6839 m), creasta principală a Annapurnei cu Fang (7647 m) si Annapurna I (8091 m) (vizibil într-un plan secund), Annapurna sud (7273 m) si Hiunchuli (6441 m). Într-un plan mai îndepărtat, către NE, Machhapuchhare (6997 m) cu silueta lui caracteristică dar din păcate cam departe. Spre E, dincolo de valea lui Marsyangdi Khola, se poate întrezări si Manaslu (8156 m). Acestea sunt vârfurile principale, despărtite de văile pline de ceată care adaugă un plus de farmec peisajului. O dată cu aparitia soarelui muntii se luminează si crestele înzăpezite încep să strălucească în adevărata lor măretie.

Pe la 7 si ceva am plecat înapoi desi era tare fain acolo sus dar stiam că urmează o zi lungă în care avem de coborât 2000 m până în Tatopani, sarcină destul de dificilă pentru genunchi. După micul dejun m-am despărtit de Jeff si băietii lui care au plecat către Gandruk (este o potecă prin pădure, una din putinele despre care se spune că nu e indicat să o parcurgi singur; în toamna lui 1996 au avut loc mai multe incidente violente, e-adevărat destul de necaracteristice pentru Nepal, dar de care trebuie să tii cont!). Din Deorali asezat pe o culme de deal (în traducere aproximativă înseamnă "pas", "sa"), poteca merge în aval pe deasupra lui Ghar Khola până când întâlneste valea lui Kali Gandaki. În Deorali este un prim post de control unde trebuie să te înregistrezi. Se spune că au fost turisti care au fost întorsi din drum de vreun politist mai zelos căci n-aveau toate stampilele pe permis, dar nu stiu dacă e adevărat.

Drumul coboară domol dar sustinut prin 3 sate mari: Chitre, Sikha, Ghara. În oricare din ele se poate rămâne pentru o gustare sau ceai cu mentiunea că dacă doresti să manânci ceva cald trebuie să astepti destul dacă nu au ceva gata preparat (dhaal bhaat de obicei). Mai tot timpul se văd, printre copaci, muntii pe care i-am admirat ceva mai devreme... în dreapta creasta principală a Annapurnei, Fang, Annapurna sud care strălucesc puternic în soarele diminetii iar către nord masivul Dhaulagiri care pare că se apropie încet-încet. Pe la 10-11 am cerul este acoperit suficient de mult ca să nu se mai vadă mare lucru asa că a fost util să fiu matinal. În afară de faptul că trebuie să mergi tot timpul în jos ore în sir, drumul este plăcut. Vegetatia e bogată, pantele dealurilor sunt terasate si cultivate ceea ce oferă ochiului o multitudine de culori, un contrast foarte mare cu zona desertică ce o să înceapă peste câteva zile...

Din loc în loc poteca e distrusă de alunecări de teren dar nu sunt probleme de orientare. Mai degrabă prin sate poti rătăci drumul, casele ridicându-se de o parte si cealaltă a potecii înguste dar întotdeauna cineva binevoitor te trimite pe directia bună! Ceva mai jos am văzut primii portocali, dovadă a faptului că aici e o climă blândă (chiar dacă e sfârsitul lui decembrie). După o ultimă pantă mai abruptă apare în sfârsit Kali Gandaki. La confluenta sa cu Ghar Khola (pe valea căruia am coborât până acum), în satul cu acelasi nume, e un alt punct de control (si următorul în Tatopani). Imediat, o punte suspendată, destul de lungă, peste Kali Gandaki.

După circa 30 minute am intrat în Tatopani (1160 m) pe malul vestic al lui Kali Gandaki. Tot drumul până aici a fost cam 6-7 ore. Tatopani (tato=cald, pani=apă) îsi trage numele de la izvoarele termale de aici; chiar pe malul râului sunt amenajate două mici bazine în care te poti reface după drumul lung. E ceva obisnuit pentru cei din Pokhara să vină să petreacă aici câteva zile în liniste (eventual prin Beni, evitând urcusul până-n Ghorepani). Hanurile si mâncarea sunt foarte bune. M-am oprit la Dhaulagiri Guest House atras de o grădină faină cu portocali. Am prins ultima cameră liberă (nu c-ar fi fost vre-o problemă să găsesc un loc în altă parte), cu două paturi e-adevărat dar am stat singur. Am făcut un dus si m-am conversat putin cu un băiat care venea "din partea cealaltă", peste Thorung-La... foarte putină zăpadă sus în trecătoare desi e iarnă. Cu toate că e seara de anul nou si 2000 bate la usă n-am stat prea târziu. Am mâncat bine si mi-am completat notitele despre ziua în curs. În sala de mese e cald si bine, muzică dar oboseala si-a spus cuvântul... am dormit aproape ne-ntors 9 ore.

1 ianuarie 2000... la 8 dimineata am plecat. Drumul continuă prin valea lui Kali Gandaki, cel mai adânc canion din lume după cum se spune. Dhaulagiri si Annapurna, vârfuri de peste 8000 m fiecare, sunt despărtite în linie dreaptă de mai putin de 40 km iar albia râului este aproape 6000 m mai jos! Poteca începe să urce foarte domol prin câteva sate mici, Jhartare, Guite, printre portocali si lămâi. După un mic afluent, Bhalu Khola, urmează un sat mai mare, Dana (1400 m). Aici valea este mai largă si pământul fertil. De mult nu se mai văd vârfuri înzăpezite căci sunt mascate de peretii înalti ai văii.

În următorul sătuc, Rupse Chhahara (1550 m), este o cascadă foarte frumoasă, cam de 2-3 ori mai înaltă decât Capra noastră de pe Transfăgărăsan. O pauză de ceai la un mic han chiar la poalele cascadei, la soare, ce poate fi mai placut? Pe o portiune destul de mare poteca este distrusă de alunecări de teren si deci impracticabilă asa că trebuie trecut pe malul estic al văii. Asta se poate face imediat după acest mic han pe un pod de lemn care se si vede de-aici. Este însă si un drum mai lung care urcă pe lângă cascadă. Astfel ai ocazia s-o vezi mai bine dar urci mai mult si în cele din urmă tot trebuie să treci dincolo, ceva mai departe, pe un pod metalic. Pe malul celălalt poteca urcă pe marginea unei alunecări de teren, destul de abrupt, până-n Kopchepani unde un indicator ACAP anuntă intrarea în districtul Mustang. Este Mustangul inferior a cărui limită nordică este Kagbeni unde probabil voi fi peste vreo două zile (mai departe nu se poate căci pentru accesul în Mustangul superior este nevoie de un permis special, prea scump pentru buzunarul meu).

De-aici sau din Dana pleacă o potecă pe valea lui Miristi Khola către Tabăra de Bază Annapurna Nord (4130 m) folosită de expeditia lui Maurice Herzog în 1950, expeditie care a cucerit acest vârf, primul de peste 8000 m. Amănunte se pot citi în cartea lui Herzog, "Annapurna", care a fost tradusă si-n româneste.

Curând se trece înapoi pe malul vestic si urmează Ghasa (2080 m), un loc foarte primitor cu locuri de camping si câteva hanuri mari în plin soare care te îmbie la odihnă.

Ghasa este limita sudică (aproximativ) a budismului tibetan care predomină în asezările din partea superioară a văii. Încep să apară steagurile de rugăciune (bucăti de pânză colorată - alb, rosu, verde, albastru si galben - pe care sunt imprimate rugăciuni, mantre, figuri de Buddha-si), roti de rugăciune montate în suporturi pe marginea drumului sau în kanis, mici arcade de piatră peste drum. De-aici încolo Kali Gandaki este numit si Thak Khola iar oamenii, satele si arhitectura lor, thakali.

Spre est, către malul celălalt se vede câte ceva din Annapurna, mai exact din Nilgiri căci aici am cam depăsit Annapurna I pe verticală (ma refer la latitudine). Până aici am făcut cam 5 ore dar n-a fost foarte obositor si mi-am zis că se poate merge mai departe (desi colegii de drum au rămas aici la soare, după cum am aflat mai târziu).

Marius Radu

Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV