Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV

Si-a mai trecut o zi. Azi este duminică asa că... program lejer. M-am trezit pe la 5:30, la limită să prind răsăritul. De fapt e lumină mai demult dar primele raze de soare abia acum apar, sus, peste creasta Annapurnei. O liniste ca de început de lume! Nici o pasăre, nici un animal, nici un fel de zgomot afară de vântul usor si firisoarele de apă ce se scurg de pe pereti. Nici nu-ti vine să vorbesti, să nu rupi vraja care parcă a cuprins muntii. Înainte de micul dejun am hoinărit în sus si-n jos pe buza văii vreo două ceasuri. Senin complet, nici un petec de nor. Pe măsură ce soarele s-a ridicat, cerul a devenit dureros de albastru. Nici vorbă să rezisti fără ochelari, doar să stai cu ochii închisi. M-am întors să mănânc ceva si-apoi am plecat... la plajă. Nu am încotro să mai merg de-aici asa că o stau la soare. Ceva mai sus de ABC e un mic lac acoperit partial de gheată dar e si ceva iarbă pe margine asa că se poate sta foarte confortabil la soare. Ceea ce am si făcut considerându-mă în vacantă. Am mai hoinărit împreună cu Chris McCandless în cartea lui Jon Krakauer Into the Wild. Am încercat să-mi impregnez cât mai bine în memorie peisajul, contrastul atât de puternic între albastrul cerului si zăpada albă de pe înăltimi. Dar orice poveste frumoasă are si un sfârsit. Încet-încet au început să apară firisoare de nori, firave la început, apoi tot mai groase si îndrăznete... Înainte de prânz din tot albastrul cerului a rămas doar o pată chiar deasupra asa că m-am întors. După toată căldura pe care am încercat să o acumulez acum e iar umezeală care-ti intră-n oase. Asa că mi-am mutat sediul de meditatie în sacul de dormit si-am motăit vreo două ceasuri. Ceata s-a mai ridicat între timp dar norii nu au dispărut complet asa că mai toate vârfurile aveau o căciulită de nori.

Annapurna III reflectat într-un mic lac din ABC. (foto - autorul)

Dimineata următoare a fost iar senin. Si-am fost la datorie, adică afară, privind cum lumina coboară încet-încet pe peretii de piatră si gheată. Am mai petrecut iar câteva ceasuri în linistea diminetii pur si simplu privind... Dar a venit timpul să-mi iau rămas bun si pe la 8:30 eram gata de drum, stiind că desi e de coborât, e totusi mult de mers. Cu părere de rău am plecat pe aceeasi vreme superbă de dimineată. Din 5 în 5 minute mai aruncam câte-o privire înapoi. A început să se înnoureze mai repede ca în ziua trecută. Curând am ajuns în MBC de care am trecut în viteză. La vale parcă e mai usor să mergi desi nu mai are acelasi farmec. Am luat chiar si-o trântă pe o bucată mare de zăpadă căci stratul topit de deasupra era foarte alunecos (caut si eu o scuză!). Limbile de zăpadă ale fostelor avalanse, cu apa suierând pe dedesupt (speram să fie cât mai în profunzime), mi s-au părut un pic mai descurajante decât când le-am urcat. După Deurali am intrat în ceată. La propriu. Si-a început să plouă mărunt. Cu exceptia faptului că noroiul si umezeala erau ceva mai bine reprezentate, drumul n-a avut nimic deosebit doar că a fost destul de lung. În Doban am făcut o pauză de ceai căci ploua cam tare dar nu prea m-a atras să rămân peste noapte. Am asteptat să se mai domolească ploaia si-am mai coborât până în Bamboo Lodge, unde am zis că ajunge. De fapt dacă tragi tare si sacrifici dimineata din ABC si pleci foarte devreme se poate ajunge până-n Chhomrong. Dar si până aici a fost destul de mult si mă încadram în plan! Toată seara a fost cam ceată. N-a mai plouat dar nici nu s-a văzut nimic. O vreme numai bună de-ntors acasă.

Noaptea au mai fost câteva rafale de ploaie, asa, să nu uiti că se apropie sezonul ploilor. Până-n Chhomrong n-am făcut decât 4 ore de mers lejer. Mi-am clătit ochii cu verdele plin de viată al pădurii... altceva nimic demn de remarcat. Cel mai jenant a fost urcusul în Chhomrong căci am hotărât să mă cazez în portiunea cea mai de sus a satului, ochisem la venire niste terase cu vedere faină spre toată valea. Am ajuns devreme si-am făcut si-un dus căldut, după atâtea zile... Restul timpului l-am petrecut stând pe terasă. Am terminat cartea si-am mai meditat la sfârsitul tragic al lui Chris (în dorinta lui de a-si găsi împlinirea cât mai departe de civilizatie!). Am tot asteptat să se spargă norii de peste Annapurna sud si Hiunchuli dar n-au vrut să se clintească de-acolo toată ziua. Apărea când si când câte o gaură prin care străbătea lumina soarelui dar cred că numai să-mi facă-n ciudă! Mă gândeam că dacă prinzi toate zilele ca asta si nu vezi mai nimic ce farmec are să bati atâta drum? Doar să faci miscare, să respiri aer curat si să vezi si alti oameni. A urmat o seară pasnică dar o noapte destul de furtunoasă. A plouat atât de tare încât am crezut că tot satul o să ajungă în vale. Un perete continuu de apă care tot cădea... La urma urmei terasele pe care sunt asezate casele nu sunt bătute-n cuie si nici betonate, e doar pământ... Dar nu s-a întâmplat nimic, evident. Doar gânduri de noapte...

Porter cărând niste scânduri uriase către ABC. Ascuns în nori, Annapurna Sud. (foto-autorul)

Din Chhomrong am coborât până-n Taglung. De-aici continuă poteca pe care am urcat (din Jhinu) dar si o ramificatie către Tadapani - Ghorepani (în cazul în care Poon Hill este următoarea ta destinatie sau Tatopani si valea lui Kali Gandaki). Din această potecă se desprinde o alta către Gandruk unde mi-am propus să ajung. Din Taglung, pe o portiune lungă din drum, a mirosit destul de puternic a gaz, n-am reusit să aflu de unde. “Fauna” locală bine reprezentată prin niste viermi foarte săltăreti cum n-am mai văzut (si nici nu-mi doresc). Destul de putin arătosi ca să nu-mi pară rău de cei peste care am trecut cu bocancii, inevitabil de altfel. La un moment dat se desprinde spre stânga o potecă ce coboară spre valea Khumnu Khola, un afluent al lui Modi Khola. Valea trebuie traversată pentru a ajunge în Gandruk. Asa că am coborât si m-am răcorit cu o Coca Cola în Khumnu (Kimrong) aflat chiar pe malul pârâului, la 1780 m. Aici e soare, cald si frumos dar în spate, către munte, cerul e acoperit complet. Câtiva tărani se opinteau cu niste pluguri de lemn să are câteva parcele de teren drept pe care-l “furaseră” din panta dealului. O muncă destul de neatractivă dar necesară. Ce m-a intrigat este faptul că mai toate uneltele pe care le folosesc la câmp au cozi scurte ceea ce îi obligă să stea foarte aplecati, pozitie nu prea fiziologică. Eu însă mi-am văzut de-ale mele, căci nici pe mine nu mă astepta ceva îmbucurător. Tot ce-am coborât pe această vale trebuia urcat la loc. Dar n-a fost chiar atât de tragic si pădurea m-a ferit de soare. Tot acest urcus oferă o vedere bună în amonte, pe valea lui Modi Khola. Printre nori am putut întrezări câte ceva din Machhapuchhare, Annapurna III, Gangapurna; pe un cer senin trebuie să fie foarte fain.

Pe culmea dealului, câteva case la 2220 m, Uri. Dar satul e ceva mai departe, la 1970 m, mai e de coborât. Câtiva bivoli se răcoresc lenesi în niste bălti murdare dar se pare că se simt bine. Caravane de măgărusi înaintează cu provizii către Chhomrong în clinchete de clopotei. Drumul este descoperit, copacii mai rari si soarele arde, nu se joacă. Tufe mari de ferigi străjuiesc poteca de o parte si alta. În cele din urmă Gandruk... Ca si altă dată, prin sate e mai usor să te rătăcesti căci nu ai puncte de orientare pe aleile înguste dintre case. E al doilea sat Gurung ca mărime si centrul ACAP. Există electricitate (produsă de o mică centrală proprie), apă caldă, telefon... micile avantaje ale civilizatiei. O scoală mare, mai multe “hoteluri” mici. M-am oprit la Hotel Milan, unul din cele recomandate în ghid. Sună foarte modern dar e o casă veche cu camere mici, o terasă faină, multe flori, liniste... Din păcate în afară de satul propriu-zis nu prea sunt multe de văzut căci muntii sunt tot acoperiti si de-acum încolo, pierzând altitudine, sunt sanse tot mai mici să mai apară vre-un vârf. După atâtea zile de orez m-am cinstit cu niste macaroane cu brânză, un adevărat festin. M-am plimbat prin sat, în sus si-n jos. Gospodăriile au curti mari, grădini de legume, animale, în special bivoli, crescuti pentru lapte si carne. Sunt si două muzee mici cu obiecte traditionale. Gurung este grupul etnic dominant în această zonă, pe pantele sudice ale Annapurnei. Drumurile de acces către păsunile înalte inclusiv cel către ABC îsi datorează existenta acestor oameni pentru care păstoritul este o sursă importantă de venit. Multi bărbati sunt înrolati în armata nepaleză sau în regimentele gurkha britanice sau indiene. Au trăsături mongoloide si probabil strămosii lor au originea dincolo de Himalaya.

Două "mândre" în Gandruk. (foto - autorul)

Dimineată, înnorat. Am asteptat ceva dar în cele din urmă am plecat cu gândul că de-acum încolo o să mai văd muntii doar în poze. Mai bine de 3 ore am coborât continuu pe valea lui Modi Khola, aproape fără nici o pauză. Îi compătimeam sincer pe cei care urcau asudând si cred că varianta pe care am urcat eu, prin Dhampus, e mai faină pentru ca esti mai la adăpost de soare pe portiunile de urcus. Din ce în ce mai cald. Nu numai că e soare dar e zăpuseală si drumul parcă nu se mai termină, dar asa se întâmplă la întoacere... Am ajuns în Birethanti, o cunostintă mai veche de-acum câteva luni din prima mea excursie, am traversat râul si-am băut ceva rece cu poftă. Încă un sfert de oră si-am ajuns la sosea, Naya Pul. Am avut noroc să prind din zbor un autobuz care după o oră jumătate a ajuns în Pokhara. O căldură tâmpitoare, nesănătoasă. Am găsit o cameră decentă, cu ventilator, care si-a dovedit utilitatea, făcând aerul mai respirabil. M-am trântit în pat si-am început să privesc tavanul rememorând zilele trecute... Parcă a fost un vis, dar un vis frumos! A doua zi înapoi în Kathmandu, la datorie... si-n curând acasă. Sunt atât de frumosi si Carpatii nostri... dar mi-ar face plăcere să revăd Himalaya. Cine stie când?


Marius Radu

Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV