Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV

Până în Himalayan Hotel, la 2900 m, am trecut peste 3 urme vechi de avalanse uriase care au măturat totul în calea lor, mărturie stând si acum cantitatea mare de zăpadă care nu s-a topit încă. O zonă cu un aspect foarte dezolant. În ghid scrie că dintre traseele obisnuite de trekking din Nepal (nu mă refer la expeditiile pe vârfuri mari), acesta are cel mai mare risc de avalanse, evident când ninge, acum nu era cazul. M-am oprit la Himalayan Hotel, cam o oră jumătate distantă de Doban, la unul din cele două hanuri de-acolo, căci a fost o zi suficient de lungă. Dar m-am gândit să trag mai tare la început ca să am mai mult timp la dispozitie sus.

Annapurna III (7555 m) pe la 3800 m, undeva deasupra MBC. (foto - autorul)

Toată seara si noaptea cerul a fost acoperit. Oricum din acest unghi nu se vede altceva decât peretii abrupti ai văii cu aspect de canion în această zonă. Pe la 6 dimineata chiar a început să plouă putin ceea ce nu prea mă atrăgea să ies din sacul de dormit. Dar au fost doar câteva rafale, n-a durat mult si ceata chiar a început să se ridice. După omleta de dimineată, singurul mic dejun cât de cât consistent pe care-l poti avea, am plecat pe la 7:30. Umezeală destul de multă prin pădure pe portiunea initială dar încet-încet copacii se răresc. Din nou câteva urme ale unor avalanse vechi. După circa o oră de mers pădurea practic s-a cam terminat si valea s-a mai lărgit putin. La Hinko Cave, 3160 m, un urias bolovan surplombat, era un mic han amenajat sub spatiul de sub el dar care a fost dezafectat de ACAP. De partea cealaltă a văii a apărut si soarele chiar deasupra lui Machhapuchhare care acum, fiind aproape chiar sub el, arată mult mai masiv. După încă o jumătate de oră am ajuns în Deurali la 3230 m. Linia dreaptă ce uneste Machhapuchhare si Hiunchuli trece ceva mai sus de Deurali. Este zona unde după ninsori abundente avalansele curg nestingherite, practic intrarea în sanctuar. În mod normal poteca rămâne pe malul vestic dar ocoleste niste resturi uriase de avalanse urcând abrupt pe perete si coborând după aceea. Uneori însă nici asta nu e posibil după ce a căzut multă zăpadă si atunci se trece pe malul celălalt. Despre asta te poti informa în Deurali, oamenii de-acolo stiu pe unde e recomandat să mergi în sezonul respectiv.

Acum n-a fost cazul de traversat asa că a trebuit să urc poteca îngustă si destul de abruptă, e-adevărat amenajată ca o scară uriasă. După acest ultim efort restul drumului e floare la ureche. Până-n MBC, Machhapuchhare Base Camp, 3720 m, sunt doar 2 ore de mers. Valea e mai largă acum. Câtiva copăcei răzleti, tufisuri uscate, petice de zăpadă, mici cascade ce se rostogolesc peste peretii abrupti întregesc peisajul. Ceva mai sus începe să se vadă Gangapurna, 7454 m în dreapta si Tharpu Chuli, 5663 m în stânga. O ultimă pantă si-am ajuns în MBC, 4 hanuri în formă de L, aproape aliniate si, ceva mai sus, o statie meteo. Nu-i decât ora prânzului dar am hotărât să rămân aici peste noapte desi până-n ABC nu sunt decât 2 ore (!) dar acum am timp destul. Asa că m-am cazat, am mâncat o portie de orez prăjit si... a trebuit să mă retrag în camera căci brusc cerul s-a acoperit de nori care urcau cu viteză din vale si nu mai vedeai nimic la 50 m. Dar tot atât de repede s-au spart asa că după putină odihnă am iesit la plimbare. Adevărul e că nu prea ai unde te duce doar asa, pentru o după-masă. Imediat în spatele hanurilor e o creastă mică ce coboară vertical spre valea prin care a curs ghetarul sudic al Annapurnei iar spre Modi Khola e iarăsi foarte abrupt si să cobori si să urci în partea cealaltă. Asa că cel mai bine să hoinăresti pe această creastă în sus (spre vest) către ABC.

Annapurna Sud "se apropie" tot mai mult... Poteca merge pe un fir de apă ce te călăuzeste fără gres. (foto - autorul)

Putină orientare în teren... Sanctuarul este limitat către est de Annapurna III, 7555 m, Gandharba Chuli, 6248 m si Machhapuchhare, 6997 m. Către nord vârfurile principale sunt Gangapurna, 7454 m, Tarke Kang (Glacier Dome), 7193 m, Khangsar Kang (Roc Noir), 7485 m, Annapurna I, 8091 m. Către vest creasta continuă cu Baraha Shikar (Fang), 7647 m si mai la sud Annapurna sud, 7273 m si Hiunchuli, 6441 m. Singura zonă de acces este valea lui Modi Khola, spre sud, care adună apele din zăpezile acestor vârfuri. Sanctuarul este oarecum împărtit în două de o creastă ce coboară dinspre Tarke Kang (nord) cu Singu Chuli (Fluted Peak), 6501 m si Tharpu Chuli (Tent Peak), 5663 m. Aceasta delimitează zona vestică unde se află ghetarul sudic al Annapurnei de zona estică cu ghetarul vestic si estic al Annapurnei (acesta din urmă, imediat sub Gangapurna). Tharpu Chuli maschează Annapurna I care nu se vede din MBC, ci doar de undeva mai de sus.

M-am plimbat câteva ceasuri. Pauze lungi de stat la soare, privit în jur, băut suficientă apă (datorită altitudinii) si făcut poze. Drumul către ABC e tot în directia asta dar ceva mai jos, pe un fir de apă. În partea cealaltă e valea săpată de ghetar. La prima vedere nici nu zici că e gheată pentru că e acoperită de pământ si pietre, doar pe alocuri sunt mici ochiuri de apă. După-amiază cerul s-a acoperit din nou într-un timp foarte scurt, a plouat putin dar norii s-au spart iarăsi destul de repede. Si până seara a mai fost un episod similar, vreme foarte schimbătoare. Soarele arde fără milă iar când se înnourează, e frig si umezeală. În cel din urmă cerul a rămas acoperit asa că după masa de seară am mai citit câte ceva la lumânare si m-am culcat. A doua zi am plecat devreme desi stiam că e putin de mers. Pauza în MBC e recomandată si pentru a nu a avea probleme cu altitudinea, depinde de unde vii în ziua precedentă dar aici deja nu are rost să te grăbesti. Pe măsură ce-am câstigat înăltime se vede tot mai bine si Annapurna I. Annapurna sud se apropie si el tot mai mult până când apare ABC, câteva căsute profilate pe fundalul alb-albastru, la 4095 m. Dacă dimineata e senin complet, norii se adună repede peste creste iar la 11 chiar a fost o repriză de ploaie si-apoi ninsoare asa că 2 ceasuri am stat în cameră si-am motăit în lipsă de altceva. După aceea însă a iesit iar soarele ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Annapurna I e separată de ABC de valea imensă a ghetarului. Ce se vede de-aici este fata sudică a muntelui, impresionantă dealtfel, aproape verticală. Dacă vârful a fost urcat în 1950, dinspre nord, acest perete a fost cucerit de-abia 20 de ani mai târziu. Expeditia condusă de Christian Bonington a fost foarte "tehnică" dar chiar si-asa lupta cu muntele a fost dificilă. Pe 27 mai 1970 parcugând ultimii 750 m fără oxigen si pe un viscol cumplit, Dougal Haston si Don Whillans, au ajuns pe vârf. Ce ciudat, de la distantă, desi nu e chiar asa de mare (păstrând proportiile aduce cu Caraimanul si Bustenii), muntele nu pare atât de aspru. "Cel mai important în alpinism este să trăiesti mult" spunea Luis Trenker. Din păcate însă nu toti pot respecta această promisiune. Sunt multe "troite" pe-aici ridicate de prietenii celor care nu s-au mai întors. Uneori doar câteva pietre, unele peste altele, cu o plăcută cu numele celor pe care muntele i-a oprit la el. Pe un bolovan mare, chiar la marginea abruptă a văii, o mică stupa de metal decorată cu steaguri de rugăciune. O placă de alamă aminteste de Anatoli Boukreev si Demetri Soublev dispăruti într-o avalansă pe 25 decembrie 1997 când încercau o nouă rută de iarnă în Annapurna! Poate un exemplu mai recent, dar nicidecum singular...

"Oameni si munti". Annapurna I, ABC. (foto - autorul)

Am mers în sus pe buza văii atât cât de putea căci la un moment dat panta se rupe către un ghetar mic ce curge din saua dintre Annapurna sud (care parcă te striveste de-aici cu silueta lui masivă) si Hiunchuli. În jos, spre ghetarul principal nici vorbă să cobori de-aici (oricum n-ai avea ce vedea dacă n-ai o destinatie precisă, eventual dincolo de ghetar). Asa că singura directia unde poti să mai mergi este în sus, spre Hiunchuli. Se poate urca fără probleme până la o platformă acoperită de zăpadă, undeva deasupra ABC, unde încep niste stânci cam verticale pentru o simplă plimbare. Asa că am pornit, înarmat cu aparatul foto si sticla cu apă. Diferenta de nivel nu e foarte mare dar oricum esti ceva mai sus si se vede superb tot sanctuarul, cu exceptia lui Hiunchuli care e chiar deasupra. Din păcate mai sus nu se poate urca. Soarele si înăltimea probabil îsi fac simtită prezenta printr-o usoare durere de cap. Dar de-aici nu prea-mi vine să mă întorc, e-atât de frumos, totul se vede ca-n palmă, o lectie de geografie pe viu. Si totusi mai sus ar fi si mai fain! Vechea poveste cu norii însă se repetă. Vrând-nevrând trebuie să mă întorc pentru că se înnorează. Cât timp e ceată si umezeală si nu se văd muntii e destul de deprimant dar de-asta mi-am luat si de citit, să-mi umplu timpii morti.


Marius Radu

Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV